Primăria Alexandria cere intervenția urgentă a ANL: 70 de locuințe pentru tineri, blocate de peste șase ani. Unii beneficiari au pierdut dreptul de a le primi

0

70 de locuințe ANL pentru tineri, începute în urmă cu peste șase ani, stau și astăzi nefinalizate, deși ar fi trebuit să fie demult locuite.

 

Nemulțumită de blocajul investiției, Primăria Municipiului Alexandria a transmis o notificare publică Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL), prin care solicită intervenția urgentă pentru finalizarea proiectului.

Reprezentanții administrației locale susțin că întârzierile au afectat direct zeci de tineri care așteaptă o locuință, iar unii dintre aceștia au depășit între timp limita de vârstă prevăzută de program, pierzând astfel șansa de a beneficia de o locuință ANL. Mai jos redăm integral notificarea transmisă de Primăria Alexandria.

Municipiul Alexandria adresează prezenta notificare publică în contextul întârzierii semnificative în executarea obiectivului de investiții „Locuințe pentru tineri destinate închirierii, Municipiul Alexandria, zona Han Pepiniera, str. Dunării, etapa IA, județul Teleorman” și al efectelor pe care această situație le produce asupra interesului public și comunității locale.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis de Agenția Națională pentru Locuințe la data de 11.06.2020, iar data începerii execuției lucrărilor a fost stabilită pentru 12.06.2020. Potrivit contractului de execuție încheiat între Agenția Națională pentru Locuințe și executant, termenul de execuție al lucrărilor era de 20 de luni, termen depășit în mod considerabil. În prezent, investiția nu este finalizată și nu a fost efectuată recepția la terminarea lucrărilor, astfel încât cele 70 de locuințe nu pot fi date în folosință.

Municipiul Alexandria nu este parte în contractul de execuție a lucrărilor și nu are raporturi contractuale cu executantul, atribuțiile privind monitorizarea și executarea contractului revenind Agenției Naționale pentru Locuințe, în calitate de autoritate contractantă, potrivit legii. În consecință, Municipiul Alexandria nu dispune de prerogativele contractuale necesare pentru aplicarea măsurilor sau sancțiunilor prevăzute de contract.

În acest context, Municipiul Alexandria solicită Agenției Naționale pentru Locuințe, în calitate de autoritate contractantă, să analizeze modul de îndeplinire, de către executant, a obligațiilor contractuale și să dispună măsurile prevăzute de lege și de contract, inclusiv emiterea documentului constatator prevăzut de legislația în materia achizițiilor publice, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile legale.

Municipiul Alexandria apreciază că nefinalizarea investiției într-un termen rezonabil afectează realizarea scopului pentru care aceasta a fost promovată și finanțată, precum și interesele legitime ale comunității locale. În aceste condiții, deși nu deține prerogativele contractuale specifice autorității contractante, Municipiul Alexandria are obligația de a semnala această situație și de a solicita instituțiilor competente adoptarea măsurilor necesare pentru finalizarea obiectivului de investiții și punerea în funcțiune a celor 70 de locuințe destinate tinerilor.

În calitate de beneficiar al investiției și autoritate a administrației publice locale, Municipiul Alexandria are obligația de a urmări realizarea obiectivelor de investiții de interes local și de a proteja interesul public și interesele legitime ale cetățenilor municipiului. Întârzierea prelungită a finalizării investiției a generat numeroase sesizări și nemulțumiri din partea cetățenilor, în special din partea persoanelor care au formulat cereri pentru repartizarea unei locuințe în cadrul Programului ANL și care așteaptă de mai mulți ani finalizarea acestui obiectiv. Totodată, ca urmare a depășirii termenului de execuție, o parte dintre solicitanți au depășit limita de vârstă prevăzută de legislația în vigoare pentru accesarea unei locuințe construite prin Programul ANL, fiind astfel lipsiți de posibilitatea de a beneficia de acest drept.

Având în vedere cele expuse, Municipiul Alexandria solicită Agenției Naționale pentru Locuințe să exercite, cu celeritate, toate drepturile și prerogativele conferite de contractul de execuție și de dispozițiile legale aplicabile, în vederea finalizării obiectivului de investiții, parcurgerii procedurilor de recepție și punerii în funcțiune a celor 70 de locuințe destinate tinerilor din municipiul Alexandria.

Prin urmare, solicităm alocarea fondurilor necesare pentru finalizarea proiectului și recepția lucrărilor.

Totodată, solicităm ca, pe lângă locuințele din județul Bihor pentru care au fost identificate surse de finanțare, să fie incluse și locuințele din municipiul Alexandria, întrucât acordarea finanțării exclusiv pentru o parte dintre beneficiarii aceluiași program contravine principiului tratamentului egal și creează o diferență nejustificată între beneficiari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here