Educația și sănătatea rămân printre prioritățile administrației județene din Teleorman. Președintele Consiliului Județean, Adrian Gâdea, a anunțat aprobarea unor proiecte importante pentru premierea elevilor și profesorilor cu rezultate deosebite, dar și pentru modernizarea serviciilor medicale.
În ședința de vineri, 23 octombrie, consilierii județeni au avut pe ordinea de zi 15 proiecte de hotărâre, dintre care trei au vizat direct performanța școlară și dotarea Spitalului Județean de Urgență Alexandria.
Unul dintre proiectele aprobate stabilește regulamentul și valoarea premiilor acordate elevilor și profesorilor îndrumători care au obținut distincții la olimpiadele și concursurile naționale și internaționale, în anul școlar 2025–2026.
În domeniul sănătății, au fost adoptate două hotărâri privind bunurile achiziționate prin proiectul de dotare a laboratorului de microbiologie al Spitalului Județean de Urgență Alexandria. Acestea vizează includerea echipamentelor în domeniul privat al județului și transmiterea lor în administrarea unității medicale.
„Susținem performanța în educație și continuăm să investim în sănătate!”, a transmis Adrian Gâdea, subliniind că administrația județeană continuă atât sprijinirea elevilor merituoși, cât și investițiile în infrastructura medicală.
Prin aceste decizii, Consiliul Județean Teleorman urmărește să încurajeze rezultatele deosebite din învățământ și să îmbunătățească dotările medicale ale celui mai important spital din județ.





