Peste 180 de societăți comerciale verificate la final de săptămână; amenzi...
Sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate, în ultimele 72 de ore, acţiuni de verificare, cu efective mărite, pe terase, a modului de respectare...
Două ordine de protecție, emise de polițiștii teleormăneni. Bãrbat în vârstã...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Roșiori de Vede au întocmit un dosar penal sub aspectul sãvârșirii infracțiunii de violențã în familie și au emis...
Vera Mitran, candidatul PNL pentru Primăria Alexandria și-a prezentat o parte...
Candidatul PNL la Primăria Alexandria, Valentina Veronica Mitran Piticu, și-a prezentat, vineri, într-o conferință de presă, la care au luat parte și președintele PNL...
Senator Eugen Pîrvulescu: „Vor crește alocațiile copiilor și pensiile”
Alocațiile copiilor vor crește, în perioada următoare! Este declarația pe care o fac, la unison, atât premierul Ludovic Orban cât și ministrul Finanțelor, Florin...
Două noi cazuri de COVID-19 în Teleorman
Până vineri, 17 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 35.802 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), potrivit Grupului de...
Oamenii legii au descins la Poeni, într-un dosar de contrabandă cu...
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Teleorman, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle, au efectuat joi, 16 iulie, două...
Primăria Muncipiului Alexandria a omagiat cuplurile care au împlinit 50 de...
Peste 50 de cupluri, cetățeni ai municipiului Alexandria, care au împlinit anul acesta 50 de ani de căsnicie, au fost omagiate de Primăria Muncipiului...
Investiții importante vor fi demarate, în perioada următoare, în Teleorman. Printre...
Premierul Ludovic Orban împreună cu membrii Cabinetului au avut, recent, o întâlnire cu reprezentanți ai Biroului Permanent Județean al PNL Teleorman, primari din județ...
ALDE Teleorman continuă prezentarea candidaților pentru primăriile din județ – Samuel...
Președintele ALDE Teleorman, Samuel Calotă, alături de care s-au aflat Lucian Militaru, candidatul pentru Primăria Videle, Marius Badea Rivera, candidatul pentru Primăria Alexandria, Virgiliu...
Încă șase cazuri de COVID-19 confirmate în Teleorman. De la debutul...
Șase cazuri noi au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, conform Grupului de Comunicare Strategică. Tot până joi, 16 iulie, pe teritoriul României,...












