Victor Drăgușin a verificat stadiul lucrărilor la Grădinița Ion Creangă: “Am credința că o să fie un proiect de succes, fără penalități și cu încadrare în termene”

0

Primarul municipiului Alexandria, Victor Drăgușin, a verificat, marți, stadiul lucrărilor la Grădinița cu program prelungit Ion Creangă, iar alături de edilul reședinței de județ au fost și membrii echipei de implementare.

„Este o certitudine că cea mai importantă formă de finanțare pentru o primărie o reprezintă fondurile europene. Grădinița cu Program prelungit Ion Creangă este unul dintre cele 13 proiecte cu finanțare externă. (…) Am credința că o să fie un proiect de succes, fără penalități și cu încadrare în termene”, a spus primarul Alexandriei, Victor Drăgușin.

Lucrările ce stau la baza implementării proiectului “Modernizare, extindere, dotare și amenajare curte interioară la Grădinița cu Program Prelungit Ion Creangă” au fost demarcate în luna ianuarie a acestui an, iar obiectivul de investiții este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară nr. 4 “Sprijinirea Dezvoltării Durabile” Prioritatea de investiții 4.4 investițiile în educație, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare. Valoarea proiectului se ridică la suma de 3.869.864,33 lei inclusiv T.V.A.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here