Un nou focar de pestă porcină confirmat la Storobăneasa, județul Teleorman

0

Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat duminică, 28 octombrie, într-o gospodărie din satul Beiu, localitatea Ștorobăbeasa

Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Pestă Porcină Africană (PPA) a confirmat prezența virusului acestei boli în data de 28.10.2018, probele fiind prelevate de la trei porci morți aflați într-o exploatație nonprofesională din satul Beiu, comuna Ștorobăneasa.

În urma confirmării diagnosticului, serviciile veterinare au luat măsurile imediate ce se impun în astfel de situații, astfel că gospodăria respectivă a fost plasată sub supraveghere oficială și au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport.

A fost dispusă eliminarea celorlalte porcine din gospodărie (10 capete), s-au prelevat probe de la acestea și s-a realizat ecarisarea carcaselor.

Citeste și: Pesta Porcină Africană – tot ce trebuie să știi despre această boală

Centrul Local de Combatere a Bolilor Teleorman a stabilit planul de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane, precum și stabilirea zonelor de restricții. Ancheta epidemiologică este în desfășurare.

DSVSA Teleorman solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorități, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, DSVSA județene sau autorităţilor locale. Proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie.

Autoritățile precizează că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, virusul având, însă, impact la nivel social și economic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here