În cursul zilei de joi, la nivelul județului Teleorman au fost înregistrate trei accidente rutiere produse pe raza localităților Poroschia, Zimnicea și Botoraga, soldate cu rănirea ușoară a trei persoane, acestea necesitând îngrijiri medicale. De asemenea, în perioada menționată, polițiștii teleormăneni au constatat trei infracțiuni privind circulația pe drumurile publice, respectiv conducere fără permis (în cazul unui șofer depistat pe raza localității Gratia) și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe ( doi șoferi, la Scrioaștea și Poeni).
Astfel, joi, seară în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roșiori de Vede au depistat un bărbat în vârstă de 58 de ani, din comuna Scrioaștea, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, deși ar fi consumat băuturi alcoolice. Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge necesare stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Tot în cursul zilei de joi, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Poeni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe în cazul unui bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Scurtu-Mare, depistat în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Poeni emanând halenă alcoolică. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge.
Ca urmare a acțiunilor preventive desfășurate la nivelul județului în ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au aplicat peste 60 de sancțiuni contravenționale privind regimul circulației pe drumurile publice, fiind reținute trei permise de conducere și retras un certificat de înmatriculare.
Polițiștii atrag atenția asupra necesității respectării prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice de către toți participanții la traficul rutier și adoptării unui comportament responsabil.