Vremuri grele pentru actualii directori de deconcentrate din judeţul Teleorman. În perioada următoare, toţi cei care au ajuns în funcţie pe criterii politice vor pleca acasă.
Peste 99% dintre directorii de deconcentrate din Teleorman vor fi demişi. Afirmaţia a fost făcută de către senatorul Eugen Pîrvulescu, preşedintele PNL Teleorman, într-o conferinţă de presă desfăşurată la sediul formaţiunii politice din municipiul Alexandria.
Totodată, liderul liberal a criticat-o în termeni extem de duri pe Viorica Dăncilă, personaj care, spune acesta, nu a făcut nimic pentru judeţul Teleorman în perioada cât a deţinut funcţia de premier. De criticile preşedintelui Pîrvulescu nu au scăpat Adrian Gâdea sau Dănuţ Cristescu. Despre cei doi, liberalul a precizat că “sunt copilaşi de mingi”, referindu-se la unele postări făcute pe o pagină de socializare.
Referitor la alegerile prezidenţiale de duminică, Pîrvulescu a declarat că PNL Teleorman a făcut o campanie electorală normală, din casa-n casă, şi este convins că preşedintele Klaus Iohannis va obţine un scor electoral istoric, în judeţul Teleorman, de aproximativ 35%.
În discursul său, demnitarul a făcut referire şi la situaţia de la Serviciul de Ambulanţă Teleorman, instituţie rămasă fără manager. Acesta a spus că a sunat la ministerul Sănătăţii şi a primit asigurări că totul se va rezolva în câteva zile, iar oamenii îşi vor încasa lefurile la timp.