PNL și USR au scris Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și sunt direct responsabile pentru jalonul care impune transformarea regiilor statului în societăți comerciale, aspect reclamat de sindicaliștii Romsilva ca factor de mare risc pentru pădurile țării, susține senatorul PSD Dănuț Cristescu.
Social-democratul salută decizia PSD de a nu admite privatizarea și vânzarea pădurilor din fondul forestier proprietate publică a statului.
“Spunem NU vânzării celor 3 milioane hectare de păduri ale statului român!
Apreciez decizia conducerii PSD de a nu admite sub nicio formă privatizarea și vânzarea pădurilor din fondul forestier proprietate publică a statului, așa cum probabil au plănuit, prin jaloanele asumate în PNRR, USR-iștii lui Ghinea.
PNL și USR au scris PNRR-ul și sunt responsabile inclusiv pentru jalonul care impune transformarea regiilor statului în societăți comerciale, aspect reclamat de sindicaliștii Romsilva ca factor de mare risc pentru pădurile țării.
Chiar dacă în alte domenii transformarea regiilor autonome în societăți comerciale poate reprezenta un model de succes și de eficientizare a activității, nu vom susține, indiferent de forma în care va fi rezolvat jalonul din PNRR, vulnerabilizarea dreptului de proprietate publică asupra celor 3,1 milioane de hectare păduri de stat, singura bogăție și resursă regenerabilă pe care această țară o mai are și a cărei valoare este una inestimabilă.
Proiectul de act normativ care aduce modificări O.U.G nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, în sensul celor de mai sus, a.î. toate activitățile comerciale ale regiilor autonome vor trebui organizate în societăți pe acțiuni sau societăți cu răspundere limitată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare, a fost trimis în procedură de urgență spre adoptare Senatului României, însă nu are, în această formă, susținerea noastră”, transmite Dănuț Cristescu.