Senator Dan Cristescu: “Activitățile de înmatriculare pot fi transferate în competența Ministerului Transporturilor – Registrului Auto Român”

0

Activitățile de înmatriculare pot fi transferate în competența Ministerului Transporturilor – Registrului Auto Român, fiind reduse astfel costurile și deplasările pe care cetățenii sunt nevoiți să le facă pentru înmatricularea și radierea autovehiculelor, susține senatorul PSD Dănuț Cristescu.

Potrivit parlamentatului de Teleorman, este necesară o astfel de inițiativă prin care s-ar elimina atât birocrația, cât și plimbările cetățenilor la două instituții diferite.

“Ani de zile, sediul R.A.R. – Teleorman a funcționat într-o clădire închiriată, unde condițiile nu erau adecvate nici pentru cetățeni, nici pentru angajați.

Într-un interval de câteva luni construcția noului sediu este aproape de final.

Cu sprijinul Ministrului Transporturilor – Sorin Grindeanu a primarului Victor Drăgușin, a conducerilor RAR, Teleormanul este pe hartă cu un sediu nou.

Având în vedere noul sediul al R.A.R. – consider că este nevoie de o inițiativă legislativă care să reducă costurile și deplasările pe care cetățenii sunt nevoiți să le facă pentru înmatricularea și radierea autovehiculelor.

Activitățile de înmatriculare pot fi transferate în competența Ministerului Transporturilor – Registrului Auto Român.

Prin această inițiativă se elimină birocrația și plimbările cetățenilor la două instituții diferite”, trasmite Dănuț Cristescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here