Partidul în care au fuzionat ALDE și PRO România a depus, joi, dosarele de candidaturi pentru Parlamentul României, atât pentru Senat, cât și pentru Camera Deputaților.
Pentru Senat vor candida din partea PRO România, Gabriel Crîngeneanu, “un tânăr care a făcut și politică” și care “lucrează în prezent și în administrație”, așa cum îl caracterizează Samuel Calotă, urmat de Olivian Delcea, Sandu Sorinel și Geanina Gâdea.
Pentru, Camera Deputaților lista este deschisă de Samuel Calotă, care este urmat de Geanina Rusin, Mihaela Stian, Alin Gheorghe, Romică Soreață și Ionel Dinu
Echipa cu care PRO România vine în fața alegătorilor este, după cum spune liderul PRO Romînia Samuel Calotă, “o îmbinare de experiență de viață și experiență politică cu ceea ce înseamnă tinerețe, vigoare, energie, ambiție pentru a reuși în acest demers care înseamnă Parlamentul României”.
“Ne așteaptă o perioadă de provocări, un timp în care împreună cu colegii curajoși care au intrat în competiție, vom încerca să vă facem să fiți susținătorii și votanții noștri în 6 Decembrie. Astăzi nu mai suntem unii din Pro România și ceilalți din ALDE, ci suntem Pro România cu toții și candidăm sub același nume. (…) Nouă cu siguranță ni se aplică versurile Horei Unirii: “unde-i unul, nu-i putere/ unde-s doi puterea crește și dușmanul nu sporește!” În această competiție noi nu avem dușmani, ci avem competitori din partea altor partide pe care îi considerăm adversari în alegeri. Știm că putem face lucruri bune în Parlament pentru locuitorii județului nostru. Vrem să arătăm tuturor că suntem oameni de calitate, buni români, harnici și care ne mândrim că ne-am născut și trăim în acest județ binecuvântat, în care se produce hrană pentru cea mai mare parte din populația Țării. Suntem onorați să candidăm pentru Sfatul Țării, acolo unde prin activitatea noastră vom căuta să fim permanent Pro Teleorman și Pro România!”, a transmis Samuel Calotă, după depunerea candidaturilor.