Eforturile PSD, alături de cele ale partenerilor social-democrați europeni, privind salariul minim european dau rezultate, astfel că sunt luate măsuri concrete pentru garantarea unui salariu minim care să asigure „un nivel de trai decent”, a anunțat președintele PSD Teleorman Adrian Gâdea.
Potrivit acestuia, Parlamentul European şi statele membre ale UE au ajuns la un acord cu privire la Directiva privind salariile minime adecvate, propusă de Comisia Europeană, prin care Statele UE vor trebui să pună în aplicare un cadru de guvernanță solid pentru stabilirea şi actualizarea salariilor minime.
“Eforturile PSD, alături de cele ale partenerilor social-democrați europeni, privind salariul minim european dau rezultate. Se iau măsuri pentru garantarea unui salariu minim care să asigure „un nivel de trai decent”.
Parlamentul European şi statele membre ale UE au ajuns la un acord cu privire la Directiva privind salariile minime adecvate, propusă de Comisia Europeană.
Directiva Europeană protejează salariul minim. Statele UE vor trebui să pună în aplicare un cadru de guvernanță solid pentru stabilirea şi actualizarea salariilor minime, care include criterii clare pentru stabilirea salariului minim (inclusiv: puterea de cumpărare, luând în considerare costul vieții, nivelul, distribuția și rata de creștere a salariilor, precum şi productivitatea la nivel național).
PSD a susținut mereu principiul și necesitatea introducerii salariului minim european. Încă de acum doi ani, președintele Marcel Ciolacu semna în numele PSD petiția inițiată de PES Activists România, pentru un salariu minim european.
Apoi a promovat și susținut în Senatul României o hotărâre care atesta că România este susținătorul salariului minim european. Iar la momentul când ministerul de Externe recomanda europarlamentarilor români să NU susțină directiva europeană privind salariul minim, PSD a protestat oficial și a cerut public, explicații”, este mesajul social-democratului Adrian Gâdea.