ROŞIORI DANCE&VOICE, spectacol-concurs la Roșiorii de Vede în cadrul zilelor municipiului!

0

 

Echipa de la conducerea primăriei Rosiorii de Vede vine cu o idee noua pentru zilele municipiului. O idee ce are de data asta in centrul atenției copiii si tinerii talentați, pentru ca trebuie sa recunoaștem ca aceștia sunt singurii ce pot revitaliza orașul.

„Este prima ediție a Zilelor Municipiului din mandatul nostru și am dorit să oferim roșiorenilor bucuria unui eveniment care să aibă în centru generația tânără. astfel încât am gândit acest spectacolul-concurs de muzica si dans ” Roșiori Dance&Voice””, a declarat Cristiana Piper Savu, viceprimarul urbei.
Concursul își propune să pună în valoare tinerele talente și să stimuleze creativitatea, să promoveze valorilor culturale naționale, internaționale dar şi tradiţionale roşiorene, si sa dezvolte spiritul de competiţie şi fair-play.

Concursul „Roșiori Dance&Voice” se desfășoară in acest Weekend 20-21 mai 2017, pe scena de spectacol ce va fi amplasată într-o nouă locație, vis a vis de parcarea din piata. In parcarea respectiva vor fi amplasate și echipamentele de distracție pentru copii și nu numai.

Concursul „Roșiori Dance&Voice” se va desfăşura pe patru secţiuni, împărţite pe 2 categorii de vârstă, după cum urmează:
Secţiunea muzică uşoară:
– Categoria 9 – 14 ani
– Categoria 15 – 25 ani
Secţiunea muzică populară:
– Categoria 9 – 14 ani
– Categoria 15 – 25 ani
Secţiunea dans modern:
– Categoria 9 – 14 ani
– Categoria 15 – 25 ani
Secţiunea dans popular:
– Categoria 9 – 14 ani
– Categoria 15 – 25 ani
concursul are si un regulament de organizare și premii, totul sub atenta și competenta supraveghere a Direcţiei pentru Cultură, Educație, Creație si Sport.

Preselecţia a avut loc în data de 11 mai la Casa de Cultură, preselecţie în urma căreia a fost stabilită participarea la concurs. Iată finaliștii:

SECŢIUNEA DANS MODERN
FINALIȘTI

1. TRUPA „DYNAMIC STARS”
Şc. Al. Depărăţeanu – Profesorul coordonator:Nelcu Aura/Dina Nicoleta
2. TRUPA „SIBBA DANCE.RO”
Clubul SIBBA – Profesorul coordonator:Dinu Răzvan
3. TRUPA „DANCE EVOLUTION”
Şc. Mihai Eminescu – Profesorul coordonator:Nicu Dumitrescu/ Alex Ungureanu
4. TRUPA „STARS GIRLS”
Şc. Zaharia Stancu Desculţu Adriana
5. TRUPA „PRICHINDEII” Grădiniţa 1 şi Gr. 4 – Profesorul coordonator:patriţa Rizescu
6. TRUPA „DANCE GIRLS”
Şc. Zaharia Stancu – Profesorul coordonator:Cîrnaru Emilian

SECŢIUNEA MUZICĂ UŞOARĂ
FINALIȘTI

1. ARGEŞEANU ALEXANDRA GABRIELA
Şc. Mihai Eminescu/ cl. a VII-a – Profesorul coordonator:Grosu Vica
2. CĂRĂMIDĂ ILEANA MARIA
Şc. Al. Depărăţeanu/ cl. a VIII-a – Profesorul coordonator: Cristea Emil/Rotaru Carmen
3. PREDA CRISTIANA ELENA
Şc. Al. Depărăţeanu/ cl. a VII-a – Profesorul coordonator:Cristea Emil/Rotaru Carmen
4. ANCA LIVIU IONUŢ
Lic. Tehnologic. „Virgil Madgearu” – Profesorul coordonator:Cristea Emil/Gheorghiu Sotir
5. CÎMPEANU MARTA MARIA
Şc. Al. Depărăţeanu/ cl. a III-a – Profesorul coordonator:Pavel Georgeta
6. STANCU DENIS MARIO
Şc. Zaharia Stancu/ cl. a II-a – Profesorul coordonator:Parpală Daniela
7. CARANFIL FLORI ELISA
Şc. Dan Berindei/cl. VIII-a – Profesorul coordonator:Duţan Marioara
8. ISTRATE LAVINIA GABRIELA
Şc. Zaharia Stancu/ cl. a VI-a – Profesorul coordonator:Dobrică Alina
9. VASILESCU ALISA GABRIELA
Şc. Dan Berindei/cl. VII-a – Profesorul coordonator:Duţan Marioara

SECŢIUNEA DANS POPULAR
FINALIȘTI

1. TRUPA „CÂNTEC, JOC ŞI VOIE BUNĂ”
Şc. Mihai Eminescu şi Şc. Al. Depărăţeanu – Profesorul coordonator:Patriţa Rizescu
2. TRUPA „ORZIŞORUL”
Şc. Mihai Eminescu – Profesorul coordonator:Raicu Aurel
3. TRUPA „CĂLUŞARII”
Şc. Mihai Eminescu – Profesorul coordonator: Patriţa Rizescu

Mult succes tuturor participanților si bineînțeles felicitări inițiatorilor si organizatorilor!

Sa nu uitam ca duminica după aflarea câștigătorilor concursului Roșiori Dance&Voice, vor urma recitaluri ale unor artiști consacrați! Pe scena din Rosiorii de Vede, de Zilele Municipiului vor concerta Liviu Teodorescu, Euroton si Marta- Maria.

Adina T. Boboc

program zilele municipiului Rosiorii de vede

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here