Reținuți după ce au amenințat și bătut o bătrână din Zimnicea

0

Trei tineri din Zimnicea, cu vârste de 18, 19 și 20 de ani, au fost reținuți de polițiști și sunt cercetați pentru de furt calificat și tentativă la tâlhărie calificată, după ce, cu o noapte în urmă, au pătruns în gospodăria unei bătrâne din localitate, de unde au furat un televizor, de pe terasa casei.

Nu au fost mulțumiți de “captură”, așa că au intrat și în casă, unde i-au cerut femeii bani, au bătut-o și au amenințat-o cu moartea. Cum femeia, disperată, a strigat după ajutor, cei trei tineri, temându-se probabil că va auzi cineva strigătele bătrânei, au fugit.

“Polițiștii din Zimnicea au reținut trei tineri de 18, 19, respectiv 20 de ani, din localitate, care în noaptea de 05/06.05.2020, în jurul orei 00:00, ar fi pătruns în curtea locuinței unei femei în vârstă de 87 de ani din orașul Zimnicea și ar fi sustras de pe terasă un televizor. Totodată, aceștia ar fi pătruns în locuința femeii, solicitându-i bani, ar fi exercitat acte de violență asupra acesteia și ar fi amenințat-o cu moartea”, precizează Poliția Teleorman.

Pentru cei trei tineri a fost dispusă măsura reținerii, aceștia fiind introduți în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Teleorman. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here