Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat, luni, o hotărâre privind încadrarea în limitele incidenței cumulate la 14 zile, respectiv mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5 la 1.000 de locuitori și mai mare de 7,5/1.000 de locuitori, în vederea punerii în aplicare a măsurilor de protecție stabilite de lege, începând cu data de 29.03.2021, pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia, pentru localitățile: Saelele (4,40), Suhaia (4,49), Vârtoape (6,70) și Vedea (4,09).
Dumincă, tot prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, au fost instituite măsurile de protecție prevăzute de lege, pentru Alexandria, Băbăița, Călinești, Fântânele, Gratia, Lița, Mârzănești și Zimnicea. Restricțiile sunt valabile pentru o perioadă de 14 zile, la finalul cărora se va face o reevaluare.
Începând de duminică, în localitățile cu rata de incidență mai mare de 4 cazuri la mia de locuitori, carantina de noapte începe la ora 20.00, iar magazinele se închide la ora 18.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. În localitățile cu rata de incidență peste pragul de 7,5 la mia de locuitori, aceste măsuri se plică în tot timpul săptămânii.