Razie de amploare la Alexandria: peste 90 de sancțiuni aplicate într-o acțiune cu efective mărite

0
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au desfășurat, în noaptea de 12 spre 13 iulie, o amplă acțiune cu efective mărite în municipiul Alexandria și localitățile învecinate, vizând prevenirea infracționalității stradale și creșterea gradului de siguranță publică.

 

Acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 22:00 – 01:00, în sistem integrat, și a implicat legitimarea a 225 de persoane, verificarea a 140 de autovehicule și efectuarea a 104 testări privind consumul de alcool la volan.

În urma verificărilor, au fost aplicate 93 de sancțiuni contravenționale, dintre care 82 pentru abateri de la normele privind circulația rutieră (OUG 195/2002), trei pentru încălcarea normelor de ordine publică (Legea 61/1991) și opt pentru alte fapte sancționate de legislația în vigoare. Valoarea totală a amenzilor aplicate a depășit 37.000 de lei.

Totodată, opt șoferi au fost scoși din trafic și au rămas fără permis de conducere, după ce au fost depistați în situații care puneau în pericol siguranța rutieră. Alte 14 autovehicule, care prezentau defecțiuni sau nereguli tehnice, au fost oprite temporar din circulație prin retragerea certificatelor de înmatriculare, până la remedierea deficiențelor.

Acțiunea a fost sprijinită de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Teleorman și de polițiști locali din Alexandria.

IPJ Teleorman anunță că astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare, în vederea prevenirii faptelor antisociale și asigurării unui climat de siguranță în comunitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here