„Rădăcini creștine” – expoziție de icoane la biblioteca județeana Marin Preda

0

 

„Paştele este cea mai veche şi importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos, Învierea fiind, după cum spunea părintele Arsenie Boca, singura minune care se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi”.

Biblioteca Judeţeană “Marin Preda” Teleorman, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţan Teleorman, organizează maine, 11 aprilie 2017, ora 12.00, la sala de lectură, vernisajul expoziţiei “Rădăcini creştine”.
Cei interesați pot viziona, icoane sculptate în basorelief Realizate de Marian Bugean, profesor la Şcoala gimnazială “Alexandru Colfescu” din Alexandria.
Vor fi prezenţi, alături de artist, colegi şi elevi de la Şcoala gimnazială “Alexandru Colfescu”, precum şi elevi de la clasele a V-a şi a VI-a din cadrul Şcolii gimnaziale nr.5 din Alexandria, însoţiţi de doamnele profesoare Cornelia Trăilă, Ştefania Marin şi Daniela Pantea.
Prin acest eveniment, organizat în Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, Biblioteca Judeţeană “Marin Preda” marchează una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii – Paştele sau Învierea mântuitorului Iisus Hristos, se arată in comunicatul de presa al instituției.

Expoziţia va rămâne deschisă publicului în perioada 11-21 aprilie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here