Petrică Necula, primarul care aplică principiile din mediul privat în Primăria Purani

0

Pentru orice om care activează în mediul privat, esențial este profitul, iar acesta este și principiul după care se ghidează Petrică Necula, primarul de la Purani, în activitatea de edil al localității. Profitul se traduce, în acest caz, prin bunăstarea localității, prin aducerea la standarde europene a comunității, prin crearea de oportunități pentru oameni. Iar lucrurile care aveau nevoie de îmbunătățiri nu erau deloc puține la număr, atunci când tânărul Petrică Necula a decis să se înscrie în cursa pentru prima funcție de administrația locală de la Purani.

 

Astfel, la preluarea mandatului din 2020, la vârsta de 34 de ani, liberalul Petrică Necula și-a stabilit niște priorități, între acestea modernizarea unităților de învățământ. De asemenea, pe lista de priorități a edilului liberal au fost și modernizarea sistemului de iluminat public, cât și realizarea unui teren sintetic unde copiii să poate derula activități sportive.
Iar timpul scurs de la preluarea mandatului s-a dovedit suficient pentru modernizarea sistemului de iluminat public și exinderea acestuia la nivelul întregii localități, pentru realizarea unui teren sintetic la școala din localitate, precum și pentru realizarea unui sistem de supraveghere video în localitate. La Purani au fost aduse îmbunătățiri la sistemul de alimentare cu apă, prin montarea unor filtre și, totodată, a fost reabilitat sediul Primăriei, fiind amenajate toalete interioare.

De asemenea, a fost atribuit deja, prin licitație publică, contractul pentru construirea unei noi grădinițe în localitate, iar drumurile comunale vor fi modernizate prin asfaltare, prin PNI Anghel Saligny. Mai mult, prin PNRR vor fi modernizate unitățile școlare din Purani, în timp ce la CNI a fost depus deja proiectul pentru construirea unui dispensar uman.

Încerc, pe cât mai mult posibil, să aplic principiile din mediul privat și în administrația locală. Să știți că e greu, e chiar foarte greu, pentru că au fost împământenite niște obiceiuri destul de nocive. Dar nu este nicio problemă, că le rezolvăm și aducem lucrurile pe făgaș normal. Eu am preluat mandatul la o vârstă destul de mica, dar pentru mine acela a fost un semnal clar că oamenii au încredere în mine și că nu am voie să le înșel aștepările. Fac tot ce ține de mine pentru a aduce bani în localitate, pentru a crea condițiile pe care trebuie să le ofere România anului 2023 tuturor cetățenilor”, spune primarul de la Purani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here