Primarul orașului Zimnicea, Petre Pârvu a semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public-zona centrală, oraș Zimnicea, județul Teleorman”, prin care vor fi montate pe raza orașului 1.404 lămpi de iluminat moderne, de tip LED.
Proiectul, ce are o valoare de 570.000 euro, primește finanțare prin Administrația Fondului pentru Mediu și include și un sistem de telegestiune care monitorizează și controlează fiecare aparat, în mod individual și în grup.
Transmisia și traficul de date, actualizările de software, dar și găzduirea pe server vor fi asigurate gratuit, timp de 5 ani.
Documentația pentru implementarea acestui proiect a fost finalizată încă din luna iunie, dar din cauza contestațiilor depuse la CNSC și Curtea de Apel București, contractul de execuție a fost semnat abia săptămâna aceasta.