Pesta porcină africană, confirmată și la Ștorobăneasa

0

Au fost confirmate suspiciunile de pestă porcină africană în cazul probelor prelevate de la trei porci dintr-o gospodărie din satul Ștorobăneasa, comuna Ștorobăneasa, informează DSVSA Teleorman.

Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală București (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Pestă Porcină Africană (PPA) a confirmat prezența virusului acestei boli, în data de 22.10.2018, pe probele prelevate de la trei porci aflați într-o exploatație nonprofesională din comuna Ștorobăneasa, sat Ștorobăneasa.

În urma confirmării diagnosticului, serviciile veterinare au luat măsurile imediate ce se impun în astfel de situații, astfel că gospodăria respectivă a fost plasată sub supraveghere oficială și au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport. A fost dispusă totodată eliminarea celorlalte porcine din gospodărie (trei capete) și s-a relizat ecarisarea carcaselor.

Centrul Local de Combatere a Bolilor Teleorman a stabilit planul de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea PPA, precum și pentru stabilirea zonelor de restricții. În desfășurare este și ancheta epidemiologică.

DSVSA Teleorman solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorități, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, DSVSA județene sau autorităţilor locale.

Toate animalele suspecte trebuie ucise şi neutralizate sub control sanitar-veterinar oficial, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social și economic, informează DSVSA Teleorman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here