PERCHEZIŢII LA PRIMĂRIA PIETROŞANI. PROCURORII AU DESCINS ŞI LA UN CONTROVERSAT OM DE AFACERI

0

Acţiune în forţă a oamenilor legii, la Primăria Pietroşani, judeţul Teleorman. Procurorii DNA au ridicat mai multe documente din sediul administraţiei publice locale. În principal, sunt vizate acte ce ţin de construcţia noului sediu al primăriei.

Sunt verificate acte prin care un controversat om de afaceri din zonă ar fi livrat materiale de construcţii pentru noul sediu al primăriei. Oamenii legii spun că întreaga afacere ar fi avut loc pe timpul fostului primar, Adeli Marcea, care nu a acceptat „anumite condiţii”, iar acţiunea nu are nicio legătură cu actuala conducere.

Conform unor surse, procurorii au descins şi la locuinţa unui potent om de afaceri din zonă, care se ocupă cu vânzarea de autototurisme, materiale de construcţii sau obiecte electrocasnice. Toate pe contracte, la dobânzi practicate de cămătari.

De la firma lui Lazăr Petrişor, cunoscut în zonă sub porecla de „BLAJU”, procurorii au ridicat o serie de documente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here