Un accident în care au fost două autoturisme s-a produs, în cursul zilei de joi, pe E70, între Roșiorii de Vede și Peretu. În urma impactului a rezultat o victimă de gen feminin, în vârstă de aproximativ 50 de ani, cu un traumatism la nivelul membrului inferior drept, care a fost preluată de SMURD și transportată la Spitalul Caritas din municipiul Roșiorii de Vede, anunță ISU Teleorman.
Potrivit sursei citate, s-au deplasat la fața locului pompieri cu o mașină de stingere și o ambulanță SMURD.
Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor P.S.I., iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări.