O nouă ediție a Concursului național de tradiții și obiceiuri, la Zimnicea

0

Cea de-a 12 ediție a Concursului național de tradiții și obiceiuri, organizat de Palatul Copiilor Alexandria, cu sprijinul Consiliului Județean Teleorman, Primăriei Zimnicea și Direcției Județene pentru Sport și Tineret, s-a derulat, joi, la Zimnicea, și a reunit ansambluri și grupuri folclorice din mai mai multe zone ale țării.

 

Astfel, peste 300 de elevi și cadre didactice din 15 județe au pus în scenă o adevărată paradă a portului popular.

Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județan Adrian Gâdea a precizat: „Impresionat profund de copiii noștri talentați, pe care i-am aplaudat la Parada Portului Popular! Ansamblurile și grupurile folclorice au reușit, din nou, să-și etaleze cu pasiune spiritul artistic și creativ, în cadrul Concursului național de tradiții și obiceiuri „TRadiții populare” Sosite din majoritatea zonelor folclorice ale României, tinerele vlăstare românești au pus în evidență valoarea inestimabilă a Tezaurului nostru de tradiții și obiceiuri străvechi. Bucuria, culorile vesele, curiozitatea, emoția artistică au luat cu asalt și au pus repede stăpânire pe vechiul port dunărean! I-am încurajat pe copii să aprecieze cultura tradițională, valorile autentice românești, să îmbrace costumul popular tradițional românesc, să-și cunoască rădăcinile adânci și unicitatea spiritualității românești.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here