Ministrul Carmen Daniela Dan în vizită la Roșiorii de Vede cu ocazia ”Zilelor Municipiului”.
In Weekend-ul pe care tocmai l-am incheiat la Rosiorii de vede s-au desfășurat „Zilele Municipiului”. A fost prima ediție organizata de noua conducere a administrației rosiorene: primarul Carciumaru Valerica si viceprimarul Cristiana Piper Savu.
Printre invitații de seama prezenți la sărbătoarea zilelor municipiului a fost prezenta si Carmen Daniela Dan, fostul prefect de Teleorman, actualmente ministrul de interne.

In urma vizitei de la Rosiorii de vede, ministrul a postat pe pagina de Facebook un gând pentru rosioreni: „Pentru mine, orice vizită în Teleorman înseamnă de fapt „acasă”, cu atât mai mult cu cât știu că roșiorenii m-au „adoptat” cu brațele deschise în urmă cu doar câteva luni.
Felicit administrația publică din Roșiorii de Vede care reușește să transforme această sărbătoare într-un punct fix în calendarul județean!
Dragi roșioreni, faceți parte dintr-o comunitate și o localitate în care lucrurile se mișcă impulsionate și de un primar serios, un primar care alături de o echipă motivată și pregătită știe să facă administrație și să folosească programele guvernamentale și cele finanțate din fonduri europene în folosul comunității pe care o reprezintă.
Pentru ca rădăcinile sa ne fie trainice, pentru ca tradițiile să ne definească în continuare mersul drept prin vremurile ce vor veni, avem nevoie de normalitate și de încredere. Știu că toate vor veni simplu si așezat, cum le este datul, de vom rămâne cu sufletul deschis, cu dorința și puterea de mai bine!
Pentru ca v-am strâns mâna, v-am simțit și am trăit alături de dumneavoastră bucuria unor momente speciale, pentru ca v-am regăsit căldura și zâmbetul cald eu vă mulțumesc!
La mulți și împliniți ani, dragii mei!”, a încheiat mesajul pentru rosioreni, Ministrul Carmen Daniela Dan.
Adina T. Boboc