Ofițerii ar fi găsit în buzunarul medicului internist Virgil Roșioiu o importantă sumă de bani
Ofițeri din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Teritorial Teleorman- sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, au descins în această dimineață la Spitalul de Urgență din Alexandria.
Conform unor surse, ofițerii ar fi găsit în buzunarul medicului internist Virgil Roșioiu o importantă sumă de bani, care se bănuiește că ar fi fost dată de un pacient pentru a beneficia de anumite servicii medicale. Virgil Roșoiu, fost director medical la Spitalul din Furculești, a fost dus la audieri.