Locurile de joacă din Alexandria, foișoarele și locurile de grătar din Pădurea Vedea s-au redeschis

0

Locurile de joacă din Alexandria s-au redeschis începând de marți, 9 februarie, și tot cu aceeași data s-au redeschis și foișoarele și locurile special amenajate pentru camping (grătare) din zona Parc Pădurea Vedea, până la o dată care va fi anunțată ulterior funcție de evoluția ratei de infectare cu COVID-19.

Decizia a fost luată în ședința Comitetului Local pentru Situații de Urgență, în cadru căreia s-a mai hotărât și că activitatea Centrului de Profilaxie Orodentară, cabinetul stomatologic școlar al Liceului Teoretic ”Alexandru Ghica”, dar și a cabinetului stomatologic școlar al Colegiului Național Pedagogic ”Mircea Scarlat” din municipiul Alexandria, să fie suspendate, începând de marți, 9 februarie, pentru o perioadă de 14 zile.

În ceea ce privește măsurile adoptate cu două săptămâni în urmă, prin HCLSU din 25 ianuarie, acestea au fost prelungite pentru încă 14 zile, respectiv până pe data de 22 februarie.
Hotărârea C.L.S.U. nr. 5/08.02.2021 poate fi găsită, în integralitate, la adresa de internet: https://www.alexandria.ro/actiuni-locale/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here