Trei dintre cele cinci incendii la care au intervenit pompierii teleormăneni, la finalul săptămânii trecute, au avut drept cauza probabilă coșul de fum.
Salvatorii au fost solicitați să intervină, în cele două zile de weekend, pentru stingerea a cinci incendii, dintre care trei izbucnite la locuințele unor cetățeni din localitățile Buzescu, Segarcea Vale și Videle, unul la o anexă gospodărească din municipiul Alexandria și unul la sistemul de alarmă al unui depozit de alimente.
Toate incendiile au fost stinse rapid de salvatori cu ajutorul autospecialelor de lucru cu apă și spumă din dotare, reușindu-se astfel salvarea de importante bunuri materiale;
Cele trei incenndii de locuință au avut aceeași cauză, respectiv coșul de fum. Din fericire, acestea au fost observate și anunțate la timp pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, astfel încât salvatorii teleormăneni să ajungă rapid la fața locului și să le stingă înainte de a se produce pagube materiale importante.
Având în vedere aceste evenimente, salvatorii readuc în atenția cetățenilor principalele măsuri ce trebuie respectate pentru prevenirea izbucnirii incendiilor la nivelul locuințelor individuale: să evite supraîncălzirea sobelor, deoarece prin căldura radiată acestea pot aprinde obiectele din jur; să depoziteze jarul și cenușa numai în gropi special amenajate; să amplaseze lemnele și hainele la o distanță de minim un metru față de sobele metalice, respectiv 50 cm față de cele din teracotă și supravegheați permanent focul; să nu aprindă focul în sobe cu ajutorul lichidelor inflamabile; să izoleze coșurile de fum față de elementele combustibile ale planșeelor prin îngroșarea zidăriei de cărămidă a acestuia cu 25 cm; în spațiul dintre coș și planșeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile; să evite introducerea, în coșuri și burlane, a elementelor combustibile ale acoperișului sau planșeului; să curețe coșurile de evacuare a fumului de funingine; să nu utilizeze aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecție cu defecțiuni sau cu improvizații; să nu folosească siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat; să nu lase nesupravegheate aparatele electrice sub tensiune, cum ar fi: fierul de călcat, reșourile, radiatoarele și altele asemenea; să verifice periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice și luați măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate; să respecte regulile și măsurile de prevenire a incendiilor privind folosirea aparatelor de utilizat gazele naturale și a mijloacelor de încălzire de tip centrală.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea oricăror situații care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112.