Caz fără precedent în istoria sistemului sanitar din județul Teleorman
Doctorii de la Spitalul din Turnu Măgurele au refuzat să asiste o femeie la naștere pe motiv că nu au medici specialiști în ginecologie și neonatologie. Conform unor surse, tânăra era în travaliu când s-a prezentat la unitatea spitalicească și are o sarcină prematură, de 33 de săptămâni.
Pentru a preîntâmpina o nenorocie, un echipaj aparținând Serviciului de Ambulanță Teleorman a plecat spre Spitalul din orașul de la malul Dunării. Din echipaj fac parte doi medici specialiști, un ginecolog și un neonatolog, asistent medical, iar Salvarea este dotată cu un incubator. Ultimele informații arată că echipa a ajuns la timp, iar tânăra va fi adusă la Spitalul de Urgență din Alexandria, în cele mai sigure condiții.
Contactat telefonic, dr. Mioara Comana, directorul Direcției de Sănătatea Publică Teleorman a precizat că având în vedere situația destul de sensibilă, pentru binele fătului și al mamei, a hotărât trimiterea unei Ambulanțe de la Alexandria pentru preluarea pacientei. Domnia sa a declarat că pe durata transferului, femeia este asistată de doi dintre cei mai buni specialiști, este vorba de medicul neonatolog Petcariu și de medicul ginecolog Pârvan.