Pompierii militari teleormăneni au fost solicitați să intervină, în ultimele trei zile, pentru stingerea a 36 de incendii de vegetație uscată, resturi menajere și miriști, acestea reprezentând un real pericol pentru bunurile materiale ale oamenilor sau viața participanților la trafic, au transmis reprezentanții ISU Teleorman.
Potrivit sursei citate, cea mai mare amploare a unui astfel de eveniment a fost la Islaz, la Balta Geraiului, unde, timp de două zile, focul a distrus vegetația uscată, stuful și lăstărișul pe o suprafață de câteva sute de hectare, deoarece terenul greu accesibil și zona mlăștinoasă au făcut aproape imposibilă intervenția salvatorilor în zona focarelor.
Pompierii militari, cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, împreună cu membrii SVSU din localitatea Islaz, care au acționat cu o mașină de stingere și cu mai multe utilaje agricole, precum și cu reprezentanții Direcției Silvice Olt au reușit să evite propagarea focului la o pădure aflată în imediata apropiere.
Datele transmise în dimineața zilei de luni arată că focul a fost limitat la o suprafață de aproximativ 5 hectare, iar echipajele de pompieri acționau în continuare pentru lichidarea acestuia.