Încă o veste bună! Guvernul PNL se pregătește de primirea și distribuirea primelor doze de vaccin

0

Guvernul PNL are pregătită strategia de vaccinare a populației, care se va face conform priorităților deja stabilite.

Astfel, în următoarele luni vor fi vaccinați medicii și personalul care se află în linia întâi în lupta anti-Covid, precum și persoanele mai vulnerabile în fața virusului, respectiv persoanele care, deja, au anumite boli și oamenii în vârstă.

Chiar dacă vaccinarea nu va fi obligatorie, se recomandă tuturor să facă acest vaccin a cărui rată de succes este de 95 la sută, pentru a se putea proteja și a-i putea proteja pe cei dragi.

Vor fi cumpărate vaccinuri prin intermediului mecanismului european de la partenerii occidentali, britanici și americani, iar campania de vaccinare va începe în cel mai scurt timp posibil, în funcție de momentul în care vaccinul este disponibil.

Guvernul PNL va face și o campanie de informare pentru a prezenta avantajele vaccinării către cetățenii români, astfel încât populația să poată conștientiza faptul că, prin vaccinare, vom putea reveni cât mai curând la o viață normală.

Premierul Ludovic Orban a spus despre efectuarea vaccinului anti Covid: ”Autoritățile nu pot să oblige pe cineva să se vaccineze”.

În ceea ce privește campania de vaccinare, aceasta va începe în cel mai scurt timp posibil, în funcție de momentul în care vaccinul este disponibil în România, iar distribuția cantităților de vaccin, contractate de Comisia Europeană, se va face către țări, proporțional cu populația acestora.

Biroul de presă al PNL Teleorman

La comanda PNL TELEORMAN, CMF AEP 11200025

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here