Hrana vie – alimente vii pentru o sănătate desăvârșită

0

Ne-am tot lovit, în ultimul timp, de informaţii despre hrana fără foc, hrana vie sau raw vegan. Cu toate acestea, deşi astăzi vorbim mai mult de un trend în materie de stil alimentar, beneficiile hranei naturale, fără E-uri, calorii şi coloranţi şi nemodificate termic, se cunosc şi au fost împărtăşite omului din vremuri străvechi, numai că puţini au avut, probabil, urechi să asculte.

Ce trebuie să includă o dietă ideală?

Pe măsură ce starea de sănătate a omului modern s-a degradat, am început să fim mai atenţi la cauze, iar cea mai importantă vine din interiorul nostru, pe principiul „spune-mi ce mănânci, ca să-ţi spun cât de sănătos eşti“. Şi aici, ca şi-n alte domenii, părerile specialiştilor sunt împărţite: unii nutriţionişti susţin că un om sănătos ar trebui să includă în meniul lui alimente crude în proporţie de 50%, alţii sunt de părere că procentul ar trebui să fie mai mare, pentru a preveni bolile.

bol - hrana vieAutorul elveţian Ernst Günter, cel care a publicat în anul 1970 bestsellerul „Hrana vie“, este convins că dieta greşită este cea care ne îmbolnăveşte. Acesta a trăit mai mult de un deceniu în America şi a folosit rezultatele celor de acolo privind alimentaţia sănătoasă, acumulând şi multă experienţă practică, uneori chiar pe propria piele.

Pe scurt, schimbarea obiceiurilor alimentare poate restabili sănătatea, lucru observat de autor în cercetările sale şi exlicat în volumul citat mai sus. Günter porneşte de la următoarea observaţie:
„Cum se explică faptul că atâţia oameni sunt bolnavi, în timp ce animalele în libertate şi din grădina zoologică, care nu sunt hrănite cu hrană fiartă, denaturată din fabrică, sunt ocolite în întregime de boli?“

Răspunsul la toate probleme noastre de sănătate ar putea fi mai simplu decât ne-am aştepta: hrana crudă şi sucurile de legume şi fructe.
„Hrana crudă hrăneşte şi vindecă în acelasi timp. Iar aceste mâncăruri cu puteri vindecătoare au şi un gust excepţional, lucru care satisface şi gurmanzii. Astfel, omul are parte de mese gustoase şi aromate (o scurtă perioadă de acomodare este de la sine înţeles că e necesară) şi se apără chiar şi de boli grele. Omul inteligent este prevăzător”, susţine Günter.

Pentru ce fel de hrană a fost făcut omul

Pentru a explica mai bine teoria sa, cercetătorul a făcut o comparaţie cu regnul animal. Ce grup de animale se apropie cel mai mult de om prin forma aparatului digestiv? Ei bine, maimuţa antropoidă este singurul animal al cărui aparat digestiv coincide în întregime cu cel al omului. În schimb, intestinul carnivorelor este de cinci ori mai scurt decât cel al omului, măselele sunt ascuţite, pe când ale omului sunt tocite, saliva lor este acidă, a omului este alcalină, intestinul lor este neted în interior, al omului nu, limba lor are o suprafată aspră, în timp ce noi avem o limbă netedă, chiar şi sucul gastric este mult mai tare la animalele răpitoare. Atâtea elemente care ne demonstrează că n-am fost în niciun caz construiţi pentru o alimentaţie carnivoră.

Asta deoarece acidul gastric al omului este prea slab pentru digerarea cărnii, iar pentru că intestinul lui este neted şi de cinci ori mai lung decât al carnivorelor, carnea rămâne prea mult timp în el, ceea ce produce descompunerea ei şi un miros urât. Mai mult, substanţele produse de descompunere ajung, prin pereţii intestinului, în sânge şi duc la apariţia bolilor.

salata de fructe

„Faptul că aparatul nostru digestiv nu s-a adaptat, în timp, la alimentaţia pe bază de carne demonstrează că omul se hrăneşte greşit şi de aceea este atât de sensibil la toate bolile imaginabile“

În plus, faptul că omul şi maimuţa sunt unicele creaturi prevăzute cu mâini pentru a culege fructe, legume, nuci sau seminţe este o dovadă a felului în care ar trebui să se hrănească ei, cu alimente provenite din natură, fără a le modifica într-un fel. „Maimuţa nu ştie nimic de fiert, sare sau otrăvuri conservante. Raportat la noi, aceste constatări oferă prima dintre legile alimentaţiei, pe care Creatorul a dat-o primei perechi de oameni şi care este scrisă pe prima pagină a Bibliei:

«Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă, şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice pom care are în el rod cu sămânţă, aceasta să vă fie hrana voastr㻓.

Pierderi de substanțe nutritive prin fierbere

În primul rând, trebuie să facem o menţiune foarte importantă: a fi vegetarian nu este acelaşi lucru cu a avea o alimentaţie vie, deoarece nu este de ajuns să se renunţe la carne, ci şi la fierberea sau gătirea în orice fel a hranei. Fierberea, chiar şi cea la aburi, distruge enzimele pe care le găsim în mod natural în alimente, iar legumele şi fructele îşi devalorizează potenţialul proteic.

„Vitamina C, foarte importantă în funcţia ei principală de curăţire a sângelui, este în întregime distrusă prin fierbere. Toate sărurile nutritive ajung în apa de fiert şi în aburi, zarzavaturile nu mai conţin nimic. Proteinele pierd, prin căldura fierberii, 2/3 din valoarea lor nutritivă, în parte prin coagulare, în parte prin distrugere“, arată Ernst Günter.

Mai mult, alimentele gătite satură mai greu decât cele consumate în starea lor crudă, constatându-se că, din hrana fiartă, se mănâncă de 3-4 ori mai mult decât din cea crudă, deoarece volumul substanţelor proteice scade puternic prin fierbere. Ce rezultă în urma acestor obiceiuri alimentare greşite? Afecţiuni precum intoxicaţia alimentară şi obezitatea.

Mai puține cheltuieli, mai mult timp câștigat

Altfel, cheltuielile cu hrana fiartă sunt de câteva ori mai mari decât în cazul celor pentru alimente crude, un alt sacrificiu pe care îl face omul pentru a-şi satisface papilele gustative. Însă cum gustul se poate educa, şi schimbarea obiceiurilor alimentare poate fi mai puţin chinuitoare decât ne-am imagina. În schimb, am câştiga sănătate. „Astăzi, alimentaţia obişnuită este 80% acidă, în loc de 20%, cum ar fi normal, şi astfel devine cauza principală a bolilor. În organele corpului nostru apare hiperaciditatea. Singura hrană care nu conţine acizi şi, deci, e capabilă să neutralizeze acizii depuşi şi toxinele din artere, articulaţii, creier etc., o constituie zarzavaturile crude.“ (sursa:www.noulpamant.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here