Proiectul s-a derulat în colaborare cu şcoli din Italia, Bulgaria Germania, Letonia, Polonia și Turcia. Cu această ocazie s-au desfăşurat numeroase activităţi în cadrul proiectului frumos intitulat „A child is a world”. Copiii au arătat, în cadrul manifestărilor, talent și frumusețe. Totodată, au avut loc numerose ateliere de lucru, conform proiectului. Astfel, cei 28 de copii au invăţat două dansuri tradiţionale, s-au desfăurat competiţii sportive, concurs de şah, s-au realizat tablouri folosindu-se tehnica șervețelului. Au fost confectionate bijuterii. Merite speciale au şi cadrele didactice care i-au pregatit pe elevi. Delegaţiile străine au apreciat frumusețea programelor artistice oferite, dar şi ospitalitatea românească.
Felicitări dascălilor şi minunaților copii !