Marele scriitor teleormănean Marin Preda a fost omagiat, sâmbătă, la Roșiori de Vede, în cadrul evenimentului “Elevii și dascălii teleormăneni pe urmele Moromeților, la moment omagial”, organizat de Asociația Învățătorilor Teleormăneni, sub conducerea prof. Camelia Râcu și președintelui de onoare-fondator, prof. Dănuț Parpală, cu partener – Școala Gimnazială “Marin Preda” din Siliștea Gumești.
Au răspuns invitației și au luat parte la acțiune oameni de cultură, scriitori, reprezentanți ai mediului academic, cadre didactice și elevi, reprezentanți ai autorității locale roșiorene, precum și ai unor instituții de învățământ, artă și cultură, printre aceștia fiul marelui scriitor – Alexandru Preda, prof. universitar dr. Lucian Chișu, prof. Universitar. dr. Nicolae Georgescu, Oana Soare, actorii Iosif Paștină și Angel Rababoc, îndrăgita interpretă de muzică populară Floarea Calotă, precum și subsecretarii de stat în Ministerul Educației Cătălin Micu și Marian Daragiu, inspectorul școlar general Florin Oriță, primarul municipiului Roșiori de Vede Cârciumaru Valerică.
Activitatea s-a deschis cu rugăciunea „Tatăl nostru”, rostită de un sobor de preoți, urmată de „Imnul României”, intonat de o elevă a Școlii Gimnaziale „Marin Preda” din comuna Siliștea Gumești, localitatea natală a scriitorului. Momentul a fost extrem de emoționant, vocea cristalină a micuței de nici 10 ani fiind acompaniată de glasurile celor prezenți, care cântau în surdină.
Cuvântul de deschidere i-a aparținut prof. Camelia Râcu, președinte A.Î.Tr., după care a urmat un moment artistic prezentat de elevii Școlii Gimnaziale „Marin Preda” din comuna Siliștea Gumești.
Au vorbit, salutând inițiativa organizatorilor și subliniind imensitatea valorii operei lui Marin Preda: Valerică Cârciumaru, primarul municipiului Roșiorii de Vede, Florin Oriță, inspector școlar general IȘJ Teleorman, prof. univ. dr. Ioan Cristescu, prof. univ. dr. Nicolae Georgescu, dr. în filologie Oana Soare, prof. dr. Tudor Nedelcea.
Un emoționant mesaj au transmis actorii Iosif Paștină și Angel Rababoc, interpreții rolurilor Niculae Moromete (în „Moromeții 2”) și Birică („Moromeții”).
Mesaje pline de profunzime au transmis și maeștrii Stere Gulea, regizorul „Moromeților” (de la care am aflat că va exista și un al treilea film „Moromeții”) și Horațiu Mălăele (Ilie Moromete din „Moromeții 2”).
Au mai avut intervenții și alți profesori, scriitori teleormăneni și pensionari: Cătălin Micu (subsecretar de stat M.E.), Marian Daragiu (subsecretar de stat M.E.), Ana Dobre, Gheorghe Abălaru, Gheorghe Olteanu, Mihai Sârbu (care a depănat amintiri legate de Marin Preda și de întâlnirile cu acesta).
Tinerele talente locale Florin Ciobanu și Marinel Preda au cântat și au încântat publicul, alături de valoroasa Floarea Calotă, mesagera cântecului teleormănean.
Însă cel mai emoționant moment a fost acela legat de prezența la eveniment a lui Alexandru Preda, unul dintre fiii ilustrului scriitor. Însoțit de soția și fiul său, Alexandru Preda a vorbit cu emoție despre tatăl său (impresionant momentul când a fost dus la Capșa de către Marin Preda!).