Elevi și studenți în practică la Inspectoratul Județean de Jandarmi Teleorman

0
Jandarmeria Teleorman primește, în perioada 17 februarie – 1 august 2024, un număr de 10 elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani, care vor efectua stagiul de practică prevăzut în programa de învățământ.

 

Pe parcursul acestei perioade, elevii vor participa la misiuni specifice, sub îndrumarea atentă a jandarmilor cu experiență, care le vor oferi suport în aprofundarea cunoștințelor teoretice acumulate în timpul cursurilor. Astfel, viitorii jandarmi vor învăța în mod practic despre organizarea și desfășurarea misiunilor Jandarmeriei Române, atribuțiile instituției în domeniul ordinii publice, precum și metodele de prevenire și combatere a faptelor contravenționale și infracționale.

Totodată, în cadrul unității se află în practică și patru studenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, specializarea jandarmi. Aceștia se pregătesc pentru misiuni de ordine publică și paza obiectivelor, având oportunitatea de a dobândi experiență directă în teren.

La finalul stagiului, atât elevii, cât și studenții vor fi evaluați, iar rezultatele obținute vor fi transmise către instituțiile de învățământ de unde provin, contribuind la încheierea situației școlare.

Prin această etapă de formare practică, Jandarmeria Teleorman sprijină procesul educațional și dezvoltarea viitorilor jandarmi, oferindu-le o perspectivă reală asupra responsabilităților pe care le vor avea în carieră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here