Potrivit unui comunicat de presa al administrației rosiorene, începând de astăzi se reiau lucrările de modernizare pe mai multe străzi din municipiu.
„După șapte luni de la reluarea procedurilor de atribuire a contractelor de modernizare a străzilor din Roșiorii de Vede, finanțate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, au fost semnate contractele, depuse garantiile si se reiau lucrările pe străzile Carpați, Republicii, Mihai Eminescu, Stelian Popescu și Lt. Bălăcescu, sistate ca urmare a rezilierii contractelor cu SC Mar Construct Transport 2008 SRL, constructorul ce obținuse în 2015 excuția lucrărilor pentru aceste obiective de investiții și care nu si-a respectat clauzele contractuale”.
„Suntem bucurosi să anuntam că, de luni, 15 mai, incep lucrări de modernizare a carosabilului, trotuarelor si zonelor verzi mai întâi pe străzile Carpați și Stelian Popescu” se mai arată in comunicatul de presa al Primăriei Minicipiului Rosiorii de Vede.
Adina T. Boboc