Trăim într-o lume în care profitul este mai important pentru unii decât sănătatea noastră. Cu siguranță, orice om cu o minimă educație a aflat despre nenumăratele substanțe toxice introduse în alimente pentru a le conserva cât mai mult timp, a aflat despre pesticidele folosite în agricultură și care ajung, în final, în produsele alimentare, a aflat despre produsele modificate genetic.Și cum imaginația celor ahtiați după profit cu orice preț nu are limite, mai nou până și pepenii roșii sunt „încurajați” să crească mai repede și să se coacă înainte de vreme cu așa numitul Forchlorfenuronul, o substanță interzisă în Europa dar care (de ce ne-am mira!) este cât se poate de legală în SUA, unde se folosește pentru accelerarea creșterii la struguri și Kiwi.Testele pe șoareci cu Forchlorfenuron au arătat că după o vreme aceștia scad în greutate și apare alopecia…
Conform csid.ro (Ce se întâmplă doctore?), „Există fermieri care culeg pepenii mai devreme şi pentru a le da aspectul de copt îi injectează, lucru extrem de riscant pentru sănătatea oamenilor. Pentru a-i identifica foarte repede trebuie doar să fim atenţi la seminţe. Pepenii injectaţi au seminţele albe, necoapte. Acestea nu trebuie neapărat să fie descoperite abia când ajungem cu pepenele acasă şi îl tăiem, ci şi în cazul în care rugăm vânzătorul să facă un ”dop”, pentru a gusta fructul înainte de a-l cumpăra.