Consiliul Județean Teleorman, prin Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Teleorman, organizează, în perioada 10-14 mai, o serie de manifestări dedicate Zilei Județului Teleorman, cu prilejul aniversării a 584 de ani de la prima atestare documentară a județului.
În cadrul manifestărilor, cei prezenți vor putea descoperi: produse locale autentice prezentate de producătorii locali, spectacole ale ansamblurilor de amatori și concerte susținute de artiști renumiți.
Activitățile dedicate Zilei Județului debutează sâmbătă, începând cu ora 10.00, la Zimnicea, unde va avea loc o nouă ediție a Paradei Europei, cea mai amplă manifestare dedicată tinerilor din liceele teleormănene.
La Parada Europei, fiecare liceu va prezenta un scurt program artistic inspirat din istoria și tradiția țării reprezentate, în acest fel Europa fiind mai aproape de Teleorman și Teleormanul simțind mai aproape apartenența europeană.
Deschiderea oficială a evenimentului „Zilele Județului Teleorman” va avea loc în data de 11 mai 2025, la ora 11:00, pe platoul Finanțelor Publice din Alexandria. Odată cu aceasta, se va deschide și expoziția cu vânzare „Produs în Teleorman”, expoziție la care vor participa meșteșugari, agricultori și harnici fermieri cu roadele muncii lor.
În continuare, începând cu ora 12.00, se va desfășura Ședința Solemnă a Consiliului Județean Teleorman, la Centrul Multifuncțional pentru Tineri, Alexandria, în cadrul căreia vor fi desemnați cetățeni de onoare ai județului pentru anul 2025.
Pentru a sărbători împreună aniversarea județului, autoritățile au pregătit un program cultural artistic bogat, desfășurat în mai toate localitățile din Teleorman.
Program – „Zilele Județului Teleorman” 10-14 mai 2025
Sâmbătă, 10 mai
10:00 – Parada Europei 2025, Zimnicea
Duminică, 11 mai
11:00 – Deschidere oficială eveniment – platforma Finanțelor Publice din Alexandria
Expoziția cu vânzare „Produs în Teleorman”
Meșteșugari/meșteri populari prezenți în cadrul „ Gospodăriei Teleormănene”
11:30 – Parada portului tradițional
12:00 – Ședința solemnă a Consiliului Județean Teleorman – Centrul Multifuncțional pentru Tineri Alexandria
– Decernarea premiilor „ Marin Preda”
– Acordarea titlurilor de Cetățean de Onoare al Județului Teleorman
12:00 – Deschidere oficială a festivalului „Tradiție și Dans în Conțești”, com. Conțești
16:00-21:45 – Spectacol de folclor- platforma Finanțelor Publice din Alexandria
16:00-19:00 – Spectacol susținut de Ansamblurile de amatori din cadrul ,,Gal Câmpia Burnasului”
19:00 – 19:15 – Luisiana Vîrdol
19:15 – 20:30 – Ansamblul de cântece și dansuri ,,Burnasul”,
20:30 – 21:00 – Daniel Turică
21:00 – 21:45 – Floarea Calotă
Luni, 12 mai
Expoziția cu vânzare „ Produs în Teleorman” – Platforma Finanțelor Publice din Alexandria
Meșteșugari/meșteri populari prezenți în cadrul „Gospodăriei Teleormănene”
12.00-13.00 – Simpozionul „Din istoria județului Teleorman – locuri, oameni și evenimente”, Muzeul Județean Teleorman
17:00 – 22:00 – Spectacol de folclor – platforma Finanțelor Publice din Alexandria – Ansamblul „Boboceii” (Crângeni), Ansamblul „Mugurașii” (Tătărăștii de Jos), Ansamblul „Bujoreii” de la Troianul, Ansamblul „Mugurașii Bragadirului”, Ansamblul „Izvorașul Bărăgăului” din Putineiu, Ansamblul „Flori de tei” (Școala „Alexandru Colfescu”), Ansamblul „Voiniceii” (Școala Ștefan cel Mare), Ansamblul „Brâulețul” (Școala Gimnazială Nr. 7), Ansamblul „Fluierașii din Dobrotești”, Ansamblul „Cununa Burnasului” (Primăria Municipiului Alexandria), Maria Dudău Gelu Voicu și Taraful ,,Teleormanul”
Marți, 13 mai
Expoziția cu vânzare „ Produs în Teleorman” – Platforma Finanțelor Publice din Alexandria
Meșteșugari/meșteri populari prezenți în cadrul „ Gospodăriei Teleormănene”
11.00 – Deschiderea expoziției de fotografie „Teleormanul la pas”, cu imagini realizate de Laurențiu Cuțaru, Muzeul Județean Teleorman
11:00 – “Monografii ale unor localități din județul Teleorman”, Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman
11:00 – „Personalități zimnicene” – Școala Gimnazială Miron Radu Paraschivescu, Zimnicea
18:00 – 22:00 – Spectacol de muzică populară – platforma Finanțelor Publice din Alexandria – Spectacol susținut de elevii Școlii Populare de Arte, Asociația Balgarski Izvori, Ansamblul „Datina” –Școala Lunca, Ansamblul „Burnasul”, Alin Trocan Nicusor Iordan și Simona Dinescu
Miercuri, 14 mai
Expoziția cu vânzare „ Produs în Teleorman” – Platforma Finanțelor Publice din Alexandria
11:00-13:00 – Vizionarea unor înregistrări din arhiva Muzeului Județean Teleorman „Despre Teleorman și teleormăneni” cu profesorul Ion Moraru, Muzeul Județean Teleorman
11:00 – “Personalități culturale teleormănene”, Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman
11:00 – “Personalități culturale teleormănene”, Școala Gimnazială „Gala Galaction” Roșiori de Vede
17:00 – 22:00 – Spectacol de muzică ușoară – platforma Finanțelor Publice din Alexandria – spectacol susținut de elevii Școlii Populare de Arte, Sibba Dance, Florin Ciobanu, Marta Câmpeanu, Anda Mareș, Bere Gratis, Florin Ristei
De asemenea, în această perioadă, vor avea loc activități dedicate ”Zilelor Județului Teleorman” în majoritatea unităților școlare din județ.
Mai mult, în perioada 12-14 mai, vizitarea Muzeului Județean Teleorman va fi gratuită, doritorii având posibilitatea să cunoască, prin intermediul expozițiilor permanente, istoria mai veche sau mai nouă, precum și diferite aspecte legate de etnografia județului Teleorman
Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica acest program