Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate București au pus în aplicare, în cursul zilei de luni, un mandat de aducere pe raza județului Teleorman, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în cursul anului 2018, un inculpat în vârstă de 39 de ani, prin inducerea în eroare cu privire la un loc de muncă pe teritoriul Germaniei și profitând de starea de vulnerabilitate a unei victime, a recrutat-o în scopul exploatării sexuale.
Astfel, în perioada 2018 – februarie 2023, persoana vătămată a fost transportată și adăpostită în diverse locații din Belgia, Franța, Germania, Spania, Irlanda, Austria și Italia unde a fost determinată, inclusiv prin acte de violență și șantaj, la practicarea prostituției în folosul material al inculpatului.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea inculpatului.
De asemenea, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare sunt realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate București.
Acțiunea beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.