S-a întâmplat chiar în după amiaza Sfintei zile de Paște, când fotoreporterii noștri documentau un caz de defrișări pe malul stang al râului Vedea, agitația de pe celălalt mal le-a atras atenția.
Un grup de tineri care se plimbau în zona digului de la Parc Vedea, alertați de scheunatul disperat al unui cățelus, au constatat că animaluțul căzuse de pe dig și rămăsese imobilizat între rădăcinele unui arbore, chiar pe malul râului, riscând să moară. Fără să stea prea mult pe gânduri, aceștia au format o adevarată echipă de intervenție, cel mai temerar coborând în zona extrem de abruptă, ținut fiind de ceilalți tineri care au facut un lanț uman.
Mai întai, acesta a încercat să câstige încrederea patrupedului speriat, apoi în câteva minute a reușit să-l desprindă dintre rădăcini și să îl aducă la mal, apoi să îl urce pe dig, cu ajutorul celorlalți prieteni. Mulțumindu-le parca pentru gest, cățelul bucuros, probabil abandonat în zona, a început să dea din coadă și să facă tumbe în jurul acestora.
Felicitări, copii! Sunteți un real exemplu de bunătate!




