Bilanț semestrial al Gărzii de Mediu Teleorman: Peste 400 de controale și amenzi de peste un milion de lei

0
În primele șase luni ale acestui an, Comisariatul Județean Teleorman al Gărzii Naționale de Mediu a desfășurat o activitate intensă de inspecție și control, derulând 447 de acțiuni în teren, dintre care 84 au fost controale planificate, iar 363 – neplanificate.

 

Controalele neplanificate au vizat, în principal, verificarea respectării condițiilor din autorizațiile de mediu, soluționarea sesizărilor și autosesizărilor, investigarea unor incidente cu impact asupra mediului, precum și inspecții dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu. De asemenea, comisarii au colaborat cu alte autorități și au acționat pentru identificarea de obiective noi cu potențial impact asupra mediului.

Structura principalelor acțiuni neplanificate:
  • 160 de inspecții privind respectarea condițiilor din actele de reglementare;
  • 11 inspecții în urma autosesizărilor;
  • 33 de inspecții pentru soluționarea sesizărilor;
  • 3 investigații în urma unor accidente sau incidente de mediu;
  • 73 de inspecții dispuse de Comisariatul General al GNM;
  • 6 controale pentru verificarea măsurilor dispuse anterior;
  • 22 de inspecții pentru identificarea de noi obiective;
  • 55 de controale în colaborare cu alte instituții.

Totodată, comisarii de mediu au emis 146 de puncte de vedere, în temeiul Legii 292/2018, privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului.

În baza unui protocol de colaborare încheiat cu AFIR și Agenția Națională pentru Protecția Mediului, au fost efectuate 52 de controale pentru verificarea modului de conformare la legislația de mediu a proiectelor derulate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

În perioada analizată, la nivelul instituției au fost înregistrate 83 de petiții, soluționate conform OUG 27/2002 și atribuțiilor legale ale Gărzii Naționale de Mediu.

Sancțiuni și sesizări penale

Ca urmare a constatării unor nereguli, Garda de Mediu Teleorman a aplicat 108 sancțiuni contravenționale – 33 de avertismente și 75 de amenzi – în valoare totală de 1.174.000 lei. În plus, au fost transmise trei sesizări către organele de cercetare penală pentru fapte de natură a încălca legislația de protecție a mediului.

Instituția își propune să continue controalele și în semestrul al doilea, în vederea protejării mediului înconjurător și a prevenirii incidentelor care pot afecta sănătatea populației sau echilibrul natural al județului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here