Au fost publicate rezultatele finale ale primei sesiuni a examenului de Bacalaureat din acest an, iar rata de promovare înregistrată la nivelul județului Teleorman este de 61,16%, conform cifrelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean.
Potrivit sursei citate, pentru această sesiune s-au înscris 1.835 de candidați, iar după soluționarea contestațiilor, numărul candidaților promovați este de 1.048, față de 1.000, înainte de contestații.
“Rata cumulată de promovare (toate promoțiile) este 62,16, superioară cu 2,85 %, în raport cu rezultatele inițiale (59,31%). Pentru promoția curentă, rata de reușită este 66,69%. Astfel, din totalul celor 1566 de candidați înscriși din promoția curentă, s-au prezentat 1465 candidați și au promovat 977”, se arată într-un comunicat de presă al ISJ Teleorman.
La nivelul județului, pe primele locuri în ceea ce priveste rata de promovare, se situează Colegiul Național Pedagogic „Mircea Scarlat” Alexandria (cu 91,18%), Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” Alexandria (cu 90,40%) și Colegiul Național „Unirea” Turnu Măgurele (cu 85,06%).
La nivelul județului, în această sesiune, există o singură medie de 10 (zece), performanță obținută de elevul Cristian Nania de la Colegiul Național „Unirea” Turnu Măgurele.