Instituțiile teleormănene cu rol în gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomenele hidro-meteorologice periculoase monitorizează în permanență începând de ieri, evoluția situației operative din județ, astfel încât să fie preîntâmpinate ori să se ia măsurile urgente în cazul apariției unor situații care pot pune în pericol viața cetățenilor ori bunurile lor materiale.
Județul Teleorman se află în acest moment sub incidența a două coduri hidrologice și unul meteorologic, astfel:
COD GALBEN Hidrologic în intervalul 02.07.2017, ora 20:00 – 04.07.2017, ora 18:00 pe râurile din bazinele hidrografice Călmăţui și Vedea și
COD PORTOCALIU Hidrologic în intervalul 03.07.2017 ora 02:00 – 04.07.2017 ora 10:00 pe râurile din bazinele hidrografice Călmăţui și Vedea (bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior), precum și pe râul Neajlov, afluent al râului Argeș.
Referitor la avertizarea meteorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie, aceasta este de COD PORTOCALIU, pentru perioada 02 iulie, ora 20.00 – 03 iulie, ora 23.00 când instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantități de apă de 50…70 l/mp și pe arii restrânse 80…90 l/mp.
Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a luat măsuri cu rol de protejare a cetățenilor
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU A.D. Ghica Teleorman, Adrian Gelu Dragomir, la primirea acestor avertizări hidro-meteorologice, în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, din data de 01.07.2017, s-au luat următoarele măsuri cu rol de protejare a cetățenilor și a bunurilor materiale, după cum urmează:
– activarea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI) la nivelul județului Teleorman, pe perioada avertizărilor;
– monitorizarea nivelurilor cursurilor de apă din județ, în special a celor aflate sub incidența avertizărilor hidrologice;
– instituirea serviciului de permanență la nivelul primăriilor, pregătirea și verificarea forțelor și mijloacelor propri de intervenție, avertizarea populației din zonele vulnerabile sau expuse riscului la inundații, stabilirea locurilor de refugiu, decolmatarea șanțurilor, podurilor, podețelor și rigolelor în vederea asigurării scurgerii apelor;
– deblocarea căilor de acces și a drumurilor de materialele lemnoase și alte materiale căzute ca urmare a fenomenleor meteorologice periculoase;
– asigurarea continuității în furnizarea utilităților publice (apă, energie și gaze) pentru populație, iar în cazul apariției unor avarii, suplimentarea echipelor de intervenție specializate care să acționeze operativ pentru remedierea acestora;
– punerea în funcțiune a stațiilor de desecare atunci când situația o impune;
– asigurarea unui stoc de materiale pentru intervenție în caz de inundații;
– transmiterea avertizărilor hidro-meteorologice către Comitetele Locale pentru Situații de Urgență și către membrii CJSU Teleorman, astfel încât să se poată lua primele măsuri de protejare a cetățenilor aflați în zonele vulnerabile.
Problemele întâmpinate în această noapte, în județul Teleorman
În cursul zilei de ieri, 02 iulie a.c., începând cu ora 20.00, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman a fost activat CJCCI prin intermediul căruia au fost monitorizate situațiile de urgență produse pe perioada manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, luându-se măsurile necesare pentru rezolvarea acestora, după cum urmează:
– în municipiul Turnu Măgurele, în jurul orei 20.40, urmare a precipitațiilor abundente căzute, canalizarea de pe strada Griviței nu a mai putut prelua toată apa, producându-se refularea acesteia. Din această cauză, locuința unei persoane a fost inundată cu apă, fiind nevoie de intervenția unui echipaj de pompieri cu o autrospecială de lucru cu apă și spumă pentru evacuarea acesteia și a unei echipe de la SC APASERV Turnu Măgurele pentru remedierea problemelor apărute la rețeaua de canalizare;
– în municipiul Turnu Măgurele, pe strada Progresului, o curte a fost inundată cu apă, amenințând să pătrundă în locuință. Pentru evacuarea acesteia au acționat pompierii militari turneni cu un echipaj, o autospecială de intervenție și o motopompă;
– în jurul orei 21.00, în orașul Zimnicea mai multi consumatori au avut probleme cu alimentarea cu energie electrică. Operatorul de distribuție a suplimentat în zonă echipele de intervenție, situația revenind la normal în cel mai scurt timp;
– în vederea monitorizării situației operative din județ, prefectul, inspectorul șef al ISU Teleorman și inspectorul șef al IPJ Teleorman s-au deplasat pe teren și au verificat situațiile raportate, precum și asigurarea permanenței la nivelul primăriilor;
Și la Videle au fost probleme generate de fenomenele hidro-meteorologice
La ora 20.57, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, o persoană a solicitat intervenția pompierilor militari pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din orașul Videle, generat se pare de un trăsnet. La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Videle și două echipaje de pompieri civili din cadrul unui serviciu privat pentru situații de urgență din oraș, cu un număr total de trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Incendiul a fost localizat și lichidat în stadiul în care a fost găsit, fiind salvate bunuri apreciate la peste 20000 de lei.
Au ars ori au fost distruse de flăcări astereala din lemn a acoperișului, pe o suprafață de cca. 30 mp, sageacul din lemn, pe aproximativ 15 metri lineari, carton asfaltat, materiale textile, 2 saltele de pat și alte bunuri de uz gospodăresc, valoarea pagubelor ridicându-se la suma de 5000 de lei.
Din fericire, la acest eveniment nu au fost înregistrate victime.
– astăzi de dimineață, la ora 03.47, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 am fost anunțați de producerea unui accident rutier pe raza localității Troianul. La fața locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Roșiorii de Vede și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță. În urma producerii evenimentului a rezultat o victimă (un bărbat, de 22 de ani) care a fost transportată la Spitalul Municipal Roșiorii de Vede. Cazul a fost preluat de către poliție pentru cercetări.
Autoritățile teleormănene rămân în alertă
În continuare, autoritățile teleormănene rămân în alertă, pregătite de intervenție cu forțe și mijloace specifice, până când județul nostru va ieși de sub incidența codurilor hidrologice și meteorologice periculoase.
Rugăm cetățenii să respecte recomadările autorităților locale/județene și să aibă în vedere câteva măsuri preventive atunci când se produc condiții meteorologice nefavorabile, de vânt puternic, cu aspect de vijelie, și anume:
– închiderea tuturor ferestrelor de la locuințe și alte categorii de construcții, precum și îndepărtarea de acestea;
– se va evita trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcțiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi dislocate, precum și a imobilelor aflate în construcție;
– aceste puncte vulnerabile vor fi evitate, pe cât posibil, și în cazul parcării autovehiculelor;
– neatingerea stâlpilor sau a firelor căzute la pământ și ocolirea acumulărilor de apă din zonele de risc cu pericol potențial de electrocutare;
– evitarea adăpostirii de intemperii sub copaci izolați.
Orice situație deosebită, generată de fenomenele meteorologice, poate fi anunțată în cel mai scurt timp posibil la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.