Alexandria – Acțiuni de dezinsecție împotriva țânțarilor și căpușelor

0
Timp de trei zile, începând cu data de 28 mai, Serviciul public de interes local Administratia Domeniului Public Alexandria efectuează tratament terestru de dezinsecție, pe toată raza municipiului, anunță reprezentanții instituției.

 

Acțiunea durează trei zile și se derulează în intervalul orar 22.00 – 06.00, iar substanţa utilizată este K -Othrine SC 25 (Flow), produs insecticid cu substanță activă Deltamethrin.

”Produsul folosit nu prezintă niciun pericol pentru oameni, iar acțiunea lui se îndreaptă numai spre eliminarea insectelor: țânțari, muște, omizi, ploșnite, purici, căpuse.

Crescătorii de albine din municipiu sunt rugați să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine. Pentru ca dezinsecția să fie eficientă, acțiunile trebuie efectuate în mod unitar, la nivelul întregii localități. În acest sens facem apel către cetățeni, asociații de locatari/proprietari, agenți economici să efectueze activitatea de dezinsecție pe proprietăți, în clădiri și în subsolul blocurilor, concomitent cu actiunea municipalității”, a transmis ADP Alexandria.

În cazul în care condițiile meteorologice nu vor permite desfășurarea activității, perioada de efectuare a dezinsecției va fi reprogramată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here