Alexandru Ioan Cuza (20 martie/1 aprilie 1820, Bârlad-3 mai 1873, Heidelberg), domnitorul Principatelor Unite, este fiul ispravnicului Ioan Cuza (proprietar de pământ) și al Sultanei (membră a familiei Cozadini, cu origini fanariote), aparținând clasei tradiționale de boieri din Moldova.
A primit o educație europeană, devenind ofițer în armata Moldovei, iarîn anul 1844 s-a căsătorit cu Elena Rosetti, înrudită cu neamul Sturdzeștilor, al Balșilor și al Cantacuzinilor.
Participant la Revoluția de la 1848 din Moldova, Alexandru Ioan Cuza a avut un rol important, evidențiindu-și înclinațiile liberale, datorită cărora ajunge prizonier la Viena, eliberarea lui datorându-se intervenției britanicilor.
A revenit în Moldova în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica, devenind în 1858 Ministrul de Război al Moldovei, iar pe 7 octombrie 1857 reprezentând orașul Galați în Divanul ad-hoc de la Iași.
Important politician, Cuza a susținut unirea Moldovei cu Țara Românească, fiind nominalizat în ambele țări de către Partida Națională, în defavoarea unui prinț străin.
Este ales domn al Moldovei pe 5 ianuarie 1859, iar al Țării Românești pe 24 ianuarie 1859.
Unirea, proces complex, a început în 1848, când s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza și Gheorghe Bibescu, realizarea acesteia datorându-se deznodământului războiului Crimeii. Votul popular favorabil Unirii a fost dat de Adunările ad-hoc (7 octombrie în Moldova și 8 octombrie 1857 în Țara Românească), care a făcut ca la Convenția de la Paris din 1858, Marile Puteri să accepte o uniune între cele două țări, însă cu guverne separate și cu unele instituții comune.
La începutul anului următor, liderul unionist Al.I.Cuza a fost ales domnitor al Moldovei și al Țării Românești. În 1862, cu ajutorul unioniștilor, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând și unirea politică.
Pe 24 ianuarie 1859 s-au pus bazele statului național modern român, sprijinul lui Napoleon al III-lea oprind opoziția Turciei și a Austriei față de dubla alegere.
Astfel, pe 1/13 aprilie 1859, Conferința de la Paris a Marilor Puteri recunoștea oficial Unirea. Domnitorul Al.I.Cuza, împreună cu Mihail Kogălniceanu (ministru și prim-ministru al României), a inițiat importante reforme: secularizarea averilor mănăstirești (1863), reforma agrară (1864), reforma învățământului (1864), reforma justiției (1864). În anul 1864, Cuza supune aprobării poporului, prin plebicist, o nouă Constituție și o nouă Lege electorală. Tot în același an este decretată și Legea rurală.
În timpul domniei lui Cuza a fost conceput Codul civil și Codul penal, Legea obligativității învățământului primar, au fost înființate primele universități din țară, cea de la Iași (1860) și cea de la București (1864) și a fost organizată armata națională.
Tot atunci s-au elaborat și promulgat Legea contabilității, Legea consiliilor județene, Legea instrucțiunii publice, s-a creat Consiliul de stat, s-a înființat Școala Națională de Arte Frumoase, la București (condusă de Theodor Aman) și a fost inaugurată Școala de Medicină Veterinară.
Sub domnia lui Al.I.Cuza au fost puse bazele statului unitar român modern, căci nu există domeniu de activitate economică, social-politică, culturală, administrativă sau militară în care Cuza să nu fi adus îmbunătățiri și înnoiri organizatorice.
În septembrie 1865, Al.I.Cuza a acordat companiei engleze Barkley-Stanisforth construirea liniei ferate București-Filaret-Giurgiu. Lungimea liniei ferate era de 70 km, iar prețul de construcție era de 196.500 franci/km.
Inaugurarea acestei prime linii de cale ferată are loc pe 19/31 octombrie 1869, când, din nefericire, Cuza era în exil. Nemulțumirea liberalilor radicali și a conservatorilor a slăbit puterea domnitorului, sporind activitatea monstruoasei coaliții, care era hotărâtă să-l înlăture pe domnitor.
Complotiștii l-au constrâns pe Cuza să abdice în noaptea de 10/22-11/23 februarie 1866.Două zile mai târziu, Cuza a părăsit Bucureștii, fiind nevoit să trăiască în exil, la Paris, Viena și Wieshaden. Nu i s-a permis să revină în țară, deși a încercat.
A murit în exil, fiind îmnormântat inițial la Biserica domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, așa cum i-a fost dorința. La înmormântare au participat peste 30.000 țărani, discursurile funerare fiind ținute de Petre Grădișteanu, Andrei Vizanti, Nicolae Ionescu și Mihail Kogălniceanu.
După cel de-al Doilea Război Mondial, domnitorul odihnește în Biserica Trei Ierarhi din Iași.
În anul 2004, pe 20 martie, a fost dezvelită, în fața Patriarhiei, statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, operă a sculptorului Paul Vasilescu.
R.C.
