Accident rutier pe DJ 504 cu două victime, una încarcerată si in stare de inconstienta!

0

​Ieri, 23 august 2017, la ora 12.08, pe numărul unic pentru apeluri de urgență s-a primit solicitarea de intervenție la un accident rutier, pe DJ 504, spre localitatea Cernetu, la aproximativ 4 km de municipiul Alexandria, apelantul precizând că sunt două victime iar una este încarcerată.

​La fața locului au intervenit prompt pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială de lucru cu apă și spumă, iar din partea Serviciului de Ambulanță Teleorman s-a trimis la locul evenimentului o ambulanță cu medic, se arată in comunicatul de presa al ISU A.D.Ghica Teleorman.

 

Doua victime: un bărbat si o femeie!

​Cu ajutorul echipamentelor de descarcerare, salvatorii au reușit în mai puțin de 10 minute să elibereze persoana prinsă între tablele contorsionate ale mașinii, fiind preluată de către personalul medical de pe ambulanța SAJ pentru a fi transportată la spital.

​Bărbatul, care acuza dureri la unul dintre membrele inferioare a fost preluat de către paramedicii SMURD, i s-a acordat primul ajutor și a fost transportat la Spitalul Județean din Alexandria pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

​După preluarea victimelor de către echipajele medicale, pompierii au rămas la fața locului pentru a sabla carosabilul și a îndepărat autoturismul avariat, luându-se măsurile de prevenire și stingere a unui eventual incendiu.

Nu a păstrat distanta fata de autovehiculul din fata!

În urma sesizării, la fața locului s-a deplasat si echipa operativă din cadrul Biroului Rutier Alexandria care a efectuat cercetări, stabilind ca în timp ce un bărbat în vârstă de 34 ani din municipiul Alexandria conducea un autoturism pe D.J. 504, din direcția Alexandria-Cernetu, nu a păstrat o distanță suficientă față de o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 45 ani care efectua manevra de schimbare a direcției de mers către stânga în fața sa, intrând în coliziune cu aceasta.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă” , urmând a se propune soluție prin parchet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here