În sala de ședințe a Palatului Administrativ a fost lansat, vineri, proiectul “Anticorupție prin etică, integritate și transparență la nivelul județului Teleorman”, implementat de Consiliul Județean Teleorman, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020, co-finanțat din Fondul Social European. Proiectul este realizat în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție și are o durată de implementare de 16 luni.
Obiectivul general al proiectului constă în creșterea eticii, integrității și transparenței la nivelul Consiliului Județean Teleorman, prin reducerea vulnerabilităților și a riscurilor de corupție, creșterea gradului de informare cu privire la impactul fenomenului corupției și educarea personalului prin conștientizarea faptelor de corupție.
Rezultatele proiectului vor fi, potrivit datelor transmise: realizarea unui ghid de bune practici, standarde de etică și integritate; implementarea și certificarea sistemului de management anti-mită conform prevederilor ISO 37001:2016; realizarea unei campanii de informare, conștientizare și educare anticorupție; instruirea personalului în vederea aplicării măsurilor de prevenire a corupției.
Valoarea totală a proiectului este de 300.354,57 de lei, din care asistență financiară nerambursabilă – 285.841,59 de lei (98% din valoarea eligibilă) pentru Lider (Consiliul Județean Teleorman) și 55.615,41 de lei (85% din valoarea eligibilă) pentru Partener (Direcția Generală Anticorupție). Contribuția proprie a Liderului (2% din valoarea eligibilă) este de 4.698,49 de lei și contribuția proprie a Partenerului (15% din valoarea eligibilă) este de 9.814,49 de lei.