Programat iniţial la Alexandria, meciul dintre CSM Alexandria şi CSM Târgovişte s-a disputat joi pe meleaguri dâmboviţene. Potrivit transmisiei live de pe site-ul Federaţiei Române de Baschet, gazdele s-au impus cu 78-66 (24-19, 26-17, 10-12, 18-18). Târgoviştencele au condus permanent în confruntarea echipelor apropiate ca valoare. De remarcat că a fost o dispută între formaţii alcătuite numai din jucătoare autohtone.
Pentru formaţia din Alexandria au evoluat Andreea Mazilu – 15 (4×3), Mihaela Mihai – 12 p, Viorela Voicu – 11 p şi 10 recuperări, Cătălina Crăciunescu – 9 (3×3) p, Tania Fiereşteanu – 5 (1×3) p, Daria Botorogeanu – 5 (1×3), Paloma Cucu -3 (1×3), Ioana Bota – 3, Andreea Horlea. De la gazde, cele mai bune marcatoare au fost Alina Chivu – 19 puncte şi Gabriela Irimia – 19 p.
În Liga Naţională (Grupa Est), CSM Alexandria va susţine următorul meci în Capitală (21 noiembrie), cu Rapid. În Cupa României, unde teleormănencele sunt calificate în faza a doua, aşteaptă rezultatul partidei Agronomiei Bucureşti – BC Sirius Tg.Mureş pentru a-şi afla adversarul.