Conform buletinelor de analize de laborator efectuate de furnizorul de apă Apa Serv SA, în propriul laborator de verificare a calității apei, cantitatea de amoniu din apa care curge la robinetele alexăndrenilor conține amoniu în cantități care depășesc cu mult limitele maxim admise conform Legii 458/2002 și Legii 311/2004.
Mai precis, în medie, de 5 ori mai mult amoniu se regăsește în apă, și asta nu de o lună – două, ci de ani de zile.
Încă din anul 2011, de când pe site-ul furnizorului de apă au început să fie postate buletinele de analiză a apei, depășirile la cantitatea de amoniu au fost înregistrate, fără ca nimeni să ridice vreun semn de întrebare. Nu există însă, nicio certitudine că aceste depășiri nu existau și înainte de această dată, doar că datele respective nu sunt publice.
Se pare că amoniul nu are efecte toxice asupra organismelor celor care au băut apa infestată, doar că acesta schimbă calitatea apei și indică o poluare organică de dată recentă.
Creşterea sa bruscă la un moment dat indică intervenţia unei poluări care poate fi atât de origine naturală, cât şi artificială. Creşterea concentraţiei de amoniu în apă la valori de peste 1,5 mg/l poate produce modificări ale gustului şi mirosului apei.
Amoniul, în sine, nu are efecte toxice asupra organismului uman şi animal şi nu ar limita folosinţa apei, importanţa lui sanitară constă în faptul că el indică poluarea apei cu alte elemente chimice sau mai ales bactereologice care pot avea efecte nocive asupra populaţiei (şi care pot apărea în apă prin descompunerea substanţelor organice). Operatorul instalaţiei centrale de aprovizionare cu apă are obligația de a identifica şi de a elimina sursa de poluare şi de a asigura metodele tehnice de tratare a apei, astfel încât aceasta să revină la condiţiile de potabilitate prevăzute de lege.
Totuși, dacă amoniul este un indicator al existenței unei “poluări de dată recentă”, dacă la Alexandria, concentrația de amoniu din apă are depășiri uriașe ale limitei maxim admise care datează de ani de zile, de ce furnizorul de apă Apa Serv nu și-a pus problema identificării acestei surse de poluare? Sau se așteaptă eventuale efecte nocive asupra sănătății alexăndrenilor pentru a putea fi dispuse măsuri de remediere a situației?