Firicel” din Las Fierbinți, reținut de polițiști în Teleorman! Accident cu permisul suspendat și suspiciuni de consum de droguri

0

Probleme serioase cu legea pentru Cuzin Toma, actorul care îl interpretează pe îndrăgitul „Firicel” în serialul Las Fierbinți. Acesta a fost reținut de polițiști în urma unui accident rutier produs în comuna Peretu, județul Teleorman.

 

Incidentul a avut loc luni, 12 octombrie, în jurul orei 18:45, pe drumul dintre Alexandria și Roșiori de Vede. Actorul, în vârstă de 49 de ani, ar fi lovit cu autoturismul pe care îl conducea o altă mașină aflată în fața sa, după ce nu ar fi păstrat distanța regulamentară. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Surpriza pentru oamenii legii a venit în momentul verificării documentelor. Polițiștii au descoperit că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.

Mai mult, potrivit unor surse judiciare, testarea preliminară cu aparatul DrugTest ar fi indicat prezența cocainei și a canabisului. În schimb, rezultatul verificării cu etilotestul a fost negativ.

Actorul a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, analizele de laborator urmând să stabilească dacă se confirmă rezultatul testului rapid antidrog.

În urma cercetărilor, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Cazul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, cercetările vizând conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Cuzin Toma este cunoscut publicului larg pentru personajul „Firicel”, unul dintre cele mai populare roluri din serialul de televiziune Las Fierbinți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here