Cu prilejul sărbătorii Înălțării Domnului și al Zilei Eroilor, senatorul Claudiu Catană a transmis un mesaj de respect și recunoștință față de cei care și-au sacrificat viața pentru libertatea și demnitatea României.
Parlamentarul a amintit că, în această zi, la Sfințești este cinstită memoria eroului Eftimie Croitoru, născut la 16 august 1914, un fiu al Teleormanului care și-a înscris numele în istoria țării prin curajul și sacrificiul său.
Potrivit senatorului Claudiu Catană, exemplul lui Eftimie Croitoru rămâne unul de devotament și responsabilitate, întrucât, în cele mai grele momente ale războiului, acesta și-a dus misiunea până la capăt, salvând viețile camarazilor săi cu prețul propriei vieți.
„Într-o lume în care valorile autentice sunt tot mai greu de găsit, exemplul lui Eftimie Croitoru ne amintește că adevărata măreție se află în puterea de a pune binele comun mai presus de propriul interes”, a transmis senatorul.
Claudiu Catană a subliniat că păstrarea vie a memoriei eroilor reprezintă o datorie morală față de generațiile viitoare, pentru ca acestea să înțeleagă că libertatea, pacea și demnitatea de care ne bucurăm astăzi au fost câștigate prin sacrificiul celor care au luptat pentru România.
La finalul mesajului său, senatorul a transmis un gând de bine tuturor românilor: „Dumnezeu să binecuvânteze România!”.





