Consiliul Județean Teleorman continuă investițiile în patrimoniul istoric, religios și cultural al județului. Președintele Consiliului Județean, Adrian Gâdea, a semnat, împreună cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea Mănăstirii „Sfântul Alexandru” – Catedrala Episcopală din Alexandria, unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult din județ.
Investiția va fi realizată prin proiectul „VACANȚĂ PENTRU SUFLET ÎN TELEORMAN”, depus spre finanțare în cadrul Programului Regional Sud Muntenia 2021–2027. Consiliul Județean Teleorman este liderul parteneriatului și inițiatorul proiectului, acesta fiind implementat împreună cu Mănăstirea „Sfântul Alexandru” – Catedrala Episcopală din Alexandria.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Teleorman, proiectul urmărește punerea în valoare a patrimoniului cultural și spiritual al județului, precum și promovarea Teleormanului ca destinație de interes religios și cultural.
„Investim în ceea ce ne definește identitatea și valorile, pentru ca generațiile viitoare să se bucure de patrimoniul Teleormanului”, a transmis Adrian Gâdea.
Prin această investiție, autoritățile județene își propun atât conservarea și modernizarea unui important monument religios, cât și dezvoltarea potențialului turistic al județului, prin valorificarea patrimoniului spiritual și cultural al Teleormanului.





